fbpx

Ședințe foto newborn

Ședințe foto newborn

sedinte foto nou nascuti

Sedinte foto maternitate

PREȚUL UNEI ȘEDINȚE FOTO ESTE DE 800 RON SAU MINI ȘEDINȚĂ CU 500 RON, VEZI DETALII

Portofoliu Preturi Voucher foto Album foto Programeaza
 

Ședințele foto de nou-născuți, un miracol care dăinuie în timp

O nouă viață este o adevărată sărbătoare, un miracol pe care părinții e bine să-l primească în viața lor așa cum se cuvine. Iar viața așa cum am proiectat-o înainte de venirea pe lume a bebelușului nu are prea multe de a face cu ceea ce se întâmplă în realitate.

În primul rând, nu ne dăm seama cam cât de multă iubire putem simți și oferi decât atunci când în sfârșit ne ținem copilul în brațe. Iubirea crește și conexiunea devine tot mai puternică în timp.

Apoi, fiecare etapă a copilului este de cele mai multe ori altfel decât ne-am imaginat-o sau altfel decât ne-a fost descrisă de către alți părinți. Fiecare copil este unic și fiecare experiență este diferită.

În plus, în primele luni ale copilului, viața pare că ni se schimbă de la o zi la alta. Este un întreg carusel de emoții, de senzații, dar și de teste. Iar de multe ori, cea mai importantă dorință a părinților este aceea de a face timpul să stea în loc. Ne dorim ca ai noștri copii să nu se mai grăbească să crească, să ne putem bucura mai mult de momentele acelea delicioase în care fiecare expresie a feței este un spectacol în sine, de momentele de tandrețe în care bebelușul se odihnește cu capul pe pieptul nostru, de fiecare gângurit.

 

Ședințe foto newborn

Și tocmai de aceea, ședințe foto newborn sunt extrem de importante. Practic, sub o formă sau alta, o astfel de sesiune foto, ne îndeplinește nouă, părinților, dorința de a ne putea bucura de bebelușie mai mult timp. Chiar dacă doar prin intermediul amintirilor. Pe măsură ce copilul crește, achizițiile lui sunt tot mai uimitoare, iar fotografiile realizate în primele săptămâni de viață sunt o comoară de neprețuit.

Și pentru că fiecare dintre noi este conștient că nu e lucru ușor să ai grijă de un bebeluș, recomandarea mea este să planificați această ședință foto din timp, încă de când bebe este în burtică. Este fără îndoială ceva de trecut pe wish-list și apoi de bifat musai în primele două săptămâni de viață ale celui mic.

De ce atâta organizare? Pentru că primele nopți nedormite te pot face să-ți pierzi din cheful de a mai organiza o astfel de ședință foto. Energia ta ar putea fi vizibil afectată. Iar anxietatea care apare atunci când în sfârșit conștientizăm că viața unui suflet atât de mic este în mâinile noastre, ne poate determina să ne închidem în casă și să amânăm orice fel de activitate până când copilul va fi un pic mai măricel.

Nu este nimic anormal în toate aceste stări, probabil orice părinte trece prin ele, dar nu trebuie să le lăsăm să pună stăpânire pe noi. Suntem binecuvântați că avem un bebeluș în viața noastră, așa că trebuie să marcăm acest moment așa cum se cuvinte și să-l capturăm în imagini care să rămână mărturie peste ani.

În plus, poate fi un bun moment de respiro și de ieșire din rutina zilnică pentru doi părinți care poate că în primele săptămâni de viață are copilului nu au parte de foarte multă distracție. Pe durata ședinței foto, aveți șansa să petreceți timp de calitate în familie, să vă relaxați, să vă folosiți de propria imaginație și creativitate pentru a crea o poveste cât mai frumoasă în jurul puiului de om abia venit pe lume.

 

Fotograf newborn

Iar un fotograf profesionist, va ști exact cum să creeze cadrul ideal, atmosfera perfectă și amintirile de pus în ramă. Va invit să vedeți cateva videoclipuri din timpul ședințelor foto

De ce recomand să ne întâlnim în primele două săptămâni de viață ale copilului? În primul rând pentru că expresivitatea inconștientă a chipului bebelușului din această perioadă este unică și irepetabilă. Apoi pentru că în această perioadă copilul este mai cooperant, doarme mai mult, este mai ușor de manevrat, de schimbat în diverse ținute, de integrat în diverse decoruri. Imediat după aceste două săptămâni, bebelușul începe să se transforme tot mai mult atât fizic, cât și comportamental.

În plus, trebuie să fim conștienți de faptul că, în timp, anumite detalii încep să se încețoșeze, să nu ne mai amintim atât de bine de primele zile din viața bebelușului, în timp ce fotografiile sunt pentru totdeauna, astfel încât îți poți reaminti orice mic detaliu chiar și peste foarte mulți ani. Așa că fără îndoială, este o experiență care merită din plin.

Poate fi un moment oportun și pentru a reuni familia în jurul noului-născut. Puteți chiar face fotografii de familie unice alături de noul membru. Sau puteți folosi fotografiile rezultate în urma acestei ședințe foto pentru a le face cadouri de suflet celor dragi: bunici, mătuși, unchi, nași sau pentru a crea colaje speciale pentru invitațiile de botez.

E o bucurie imensă să vezi în timp evoluția propriului copil, pornind de la primele lui zile, de la primele lui grimase, primele zâmbete inconștiente. În plus, cunoașteți expresia ”a dormi ca un bebeluș”. Pare că nu este nimic mai drăgălaș decât să surprinzi puiul de om atunci când doarme liniștit, lipsit de orice grijă, înconjurat doar de iubire.

Programează ședința foto
 

Te-ar putea interesa și

Portofoliu Preturi Voucher foto Album foto Programeaza
 
Vrei să faci un cadou deosebit cuiva, ceva cu semnificație, fără să riști să nu-i placă? Un album foto sau voucher foto pentru ședințe foto pot fi un cadou deosebit și o experiență de neuitat!
 
MARIUS NICULAE PHOTOGRAPHY
Tel: 0728 187 628
contact@mariusniculae.com
Spread the love