Studio Foto Family

Nu încerc să-mi fac o prezentare pompoasă, ci vreau doar să vă spun că împreună putem realiza poate cele mai frumoase amintiri care să vă bucure și emoționeze totodată peste ani și ani. Și cum altfel decât cu ajutorul aparatului de fotografiat. Bineînțeles că voi veți juca rolul principal, iar eu voi fi acolo unde îmi place și mă simt cel mai bine: în spatele aparatului de fotografiat. Apropo, să facem cunoștință: eu sunt Marius, iar prietenii – dar numai cei apropiați – îmi spun Joe.

Trebuie să recunosc că nu mi-am imaginat vreodată că hobby-ul pe care îl am încă din adolescență se va transforma într-o aprigă pasiune. Și mai mult decât atât, nu visam vreodată să am atâta răbdare și placerea de a fotografia bebeluși. În cei aproximativ opt ani, de când cochetez cu aparatul de fotografiat profesional, mi-am dat seama că nimic nu-i mai frumos decât un zâmbet inocent de copil, fericirea aceea sinceră pe care o afișează atunci când sunt îmbrățișați de părinți sau eforia pe care o manifestă atunci când primesc jucăria mult dorită.

MARIUS NICULAE PHOTOGRAPHY

Toate aceste momente surprinse de aparatul de fotografiat au o valoare incontestabilă. Mi-am dat seama că este nevoie de un studio unde să putem crea decorul perfect pentu bebeluși și familiile lor. Zis și făcut. Ușor, ușor, am reușit să strâng o adevărată colecție de costumase croșetate, bentițe pentru fetițe, bijuterii, coșuri din rachiță și lemn și multe alte accesorii care să ne poată scoate oarecum din tipar. O parte din ședințele foto pe care le-am realizat până în prezent le puteți vedea pe mariusniculae.com și mai nou pe canalul de Youtube, iar în cazul în care o să vă placă ceea ce o să vedeți, sunt aici și spun PREZENT la apel!

De-a lungul vieții, avem parte de o mulțime de momente frumoase, de evenimente speciale, în urma cărora ne dorim să rămânem cu amintiri cât mai frumoase. Și de cele mai multe ori, fotografiile sunt acele amintiri care, după ani și ani, ne ajuta să retrăim acele clipe minunate. Vă așteptăm cu bebelușul Dvs. în studio foto nou născuți pentru a surprinde cele mai frumoase imagini cu o amintire de poveste.

În cea mai mare parte folosim lumina naturală pentru fotografia de nou născuți, copii și maternitate. Ca și recuzită, deținem fundițe, pălăriuțe, fustițe, coșuri, accesorii croșetate și foarte multe fundaluri. Un cadru confortabil și intim pentru a imortaliza această nouă experiență în cel mai frumos mod.